LADY LAZARUS

I have done it again. One year in every ten…
I manage it!
A sort of walking miracle, my skin bright as a Nazi lampshade,
My right foot…a paperweight, my face a featureless, fine Jew linen.
Peel off the napkin, O my enemy.
Do I terrify?----

Yes, yes, herr professor, it is I...
Can you denay the nose, the eye pits, the full set of teeth?
The sour breath, I will vanish in a day.
Soon, soon the flesh, the grave cave ate will be at home on me…
And I am smiling woman. I am only thirty.
And like the cat I have nine times to die.

This is Number Three.
What a trash to annihilate each decade…
What a million filaments. The peanut-crunching crowd shoves in to see.
Them unwrap me hand and foot
The big strip tease!!!
Gentlemen, ladies
These are my hands, my knees.
I may be skin and bone.
Nevertheless, I am the same, identical woman.
The first time it happened I was ten.
It was an accident.
The second time I meant
To last it out and not come back at all!
I rocked shut
As a seashell.
They had to call and call
And pick the worms off me like sticky pearls.
Dying is an art, like everything else,
I do it exceptionally well.

I do it so it feels like hell. I do it so it feels real.
I guess you could say I've a call.

It's easy enough to do it in a cell. It's easy enough to do it and stay put.
It's the theatrical comeback in broad day
To the same place, the same face, the same brute
Amused shout: 'A miracle!'
That knocks me out. There is a charge for the eyeing of my scars, there is a charge
For the hearing of my heart…
It really goes.

And there is a charge, a very large charge for a word or a touch
Or a bit of blood…
Or a piece of my hair or my clothes.
So, so, Herr Doktor.
So, Herr Enemy.

I am your opus, I am your valuable,
The pure gold baby…

That melts to a shriek.
I turn and burn. Do not think I underestimate your great concern.

Ash, ash…you poke and stir.
Flesh, bone, there is nothing there…

A cake of soap, a wedding ring, a gold filling.

Herr God, Herr Lucifer
Beware
Beware.

Out of the ash, I rise with my red hair
And I eat men like air.

Vis-totem ucis (II)

" El : - De ce ai facut asta? Cum ai putut omori visul? Cum l-ai ucis?! Visul e parte din tine, fara el tu nu existi, nu poti exista, nu cred ca ai existat vreodata. Ai stricat ce era mai frumos. Din dorinta ta de a te elibera, ai devenit un hot de vise chiar tu! Nu pot sa cred ca esti in stare de asa ceva. De ce mi-ai spulberat VISUL? Ce drept ai TU sa faci asta? M-ai ranit, m-ai distrus in mii de bucati....Ai distrus oglinda sufletului meu, ai spart-o! Vei avea ghinion ani grei...NICI TU, NICI EU nu vom avea nimic de castigat din ceea ce ai facut. Egocentrismul tau aparut din dorinta de a te elibera de VIS, m-a distrus! Tocmai pe mine? Asta ai vrut?! Sa TE transformi in ceea ce urai mai mult?!
Spune, ti-ai ucis visul ?! Nu stiai ca nu e bine sa ucizi ? NIMIC ! Cum vei mai trai acum ? VISUL este cel mai de pret TOTEM al oricarui muritor de rand !

Ea : - Nu ! Eu nu am ucis VISUL, eu am ucis UN VIS. Nici nu as fi avut cum sa ucid VISUL... Iti amintesti, ti-am soptit candva secretul...: VISUL este pentru mine administrarea retetei zilnice, fara de care acceptarea, adaptarea, interactiunea sociala devin simptomele unei ciudate si necunoscute boli imposibil de tratat, visul este pentru mine negocierea terapeutica cu sinele, intr-adevar nu ma pot semnifica, nu ma pot contine in afara lui, nu stiu cum e, cum ar fi, n-as avea de ce sa ma agat...Nu, nu am ucis VISUL, am ucis insa, UN VIS! Stii, nu a fost vorba de cruzimea premeditarii unei crime…, vroiam doar sa reimprospatez acel UN VIS, desi nu era deloc...prafuit, desi ii resimteam ardent, in clocot, dorintele inchipuite ! L-am desublimat, l-am scos din aria simbolului, pentru ca am vrut sa-l simt cum umbla, cum se preumbla, cum misca, cum zvacneste in senzatii noi, crude, cum se izbeste de mine pe dinauntru, dand in cele din urma pe dinafara... Am vrut sa vad, sa miros, sa ating, sa gust, sa cuprind plasmuirile visului meu. Stiam clar, intelesesem ca prin sacrilegiul atingerii, toti demonii visului meu isi vor da la unison suflarea, exorcizati in sfarsit, pe esafodul imaginatiei care nu va mai putea salva de-acum inainte nimic...Dar am facut-o! L-am atins, l-am simtit! Si a meritat! Cand cineva nu s-a simtit brusc retezat, descompus din rarunchiul tuturor simturilor, de umezeala unei atingeri sau de emotia unei priviri, cu atat mai mult nu a inteles...

Iar eu am vrut ca un catar sa inteleg!

(va urma...)

La femme-archétype dans Montmartre...

Te-as desprinde usor din tiparul inconstientului si te-as urca pe nerasuflate in Montmartre. De acolo as observa cei doi nori boemi impregnati de senzualizate si i-as trage pe sfoara... Retina mea te-ar memora atunci, din profil... Usa camerei obscure ar fi data de perete de sensibilitatea peliculei. Filmul s-ar voala, atingerea s-ar devoala. Doar in acea clipa...

In piata Tertre, l-am presimti pe Flaubert! Nevrotica din mine ar fi imblanzita de emotia regasirii. Nu i-as cere nici acum “drepturi de autor”, ci doar un autograf! Eu si el impartim o taina, amandoi iubim aceeasi femeie! Canibalica lui furie descriptiva a atins formele mele in relief. I-as scutura reverele de praf si i-as spune si acum, fara sa-l privesc in ochi, ca Doamna Bovary este razbunata! Promisiunea mea facuta lui Flaubert...

Te-as impinge apoi si as aluneca in tine pe pavajul de la Sacre Coeur printre picioarele lui Van Gogh. I-as fura penelul, i-as sfasia floarea soarelui, i-as ticalosi chevaletul si ti-as pigmenta cu dementa lui, luminile tale schizofrenice! Abia dupa ce as termina, as realiza ca portretul in sepia ti s-ar fi potrivit de fapt, mult mai bine...

In urmatoarea piateta, as pastra flasneta exaland aburi acustici Edith Piaf. Dar muzicantului ambulant de vis-a-vis i-as infrange saxofonul devenit brusc anacronic si i-as reinventa harpa pe care degetele mele ar ciupi frenetic, dar subtil...senzatii Berlioz.

Te-as trage de mana apoi, fara sa vreau…in fata casei lui Henry Miller. Acolo, prin crapatura unei ferestre, tu ai furisa inauntru o privire ce ti s-ar intoarce visceral dintr-o oglinda, iar eu ti-as destainui cat m-am dorit, cat m-am flagelat, cat de dureros m-am obsedat de mine, cat m-am transformat, prin scrisorile pe care am continuat sa ni le trimitem inca 30 de ani. In fata ferestrei, ne-am contrazice insa doar in soapta, pentru a nu fi intuiti...de cei din casa.

As redeschide samavolnic cafeneaua in care Cioran...devenea zi de zi ! Am savura acum la masa lui, cafeaua noastra...
Ti-as descheia paltonul decadent si te-as iubi in mansarda lui Cioran! As recompune din memorie Apocalipsa dupa Cioran, dar interviul va fi cu tine!

Totul ar fi borderline: revenirea miraculoasa, fara aparate, dupa sute de ani de amnezie, sau, la fel de bine, amnezia...intiparirilor inselor.

Montmartre samble triste...

charles aznavour LA BOHEME
Asculta mai multe audio Muzica »

Vis-totem ucis (I)

“ Ea: - Am noutati despre mine: ti-amintesti cand iti vorbeam despre VISUL ramas ... incremenit in sufletul meu?

El: - Tin minte tot ce mi-ai povestit vreodata...

Ea: - Ei bine, L-AM DESCREMENIT de acolo... am pus foc la radacina visului meu ! Straniu lucru este acela de a-ti inchide dorintele in sfera unui vis...Ne indragostim de el, de visul nostru, ajungem sa-l iubim pe neasteptate, apoi, neizbutind sa-l imblanzim, trisam din neputinta si ajungem sa-l negam, simtind cum prin el devenim implacabilii subjugati ai propriilor noastre dorinte. Ii devenim patologic dependenti si cronic vulnerabili, urmand scenariul propriei minti ce ne proiecteaza nimic altceva decat filmul celor mai ascunse dorinte inchise sferic in perfectiunea visului-drog.

Dar de data aceasta l-am ucis, e mort, nu mai sufla, e mort de-a binelea, l-am desublimat, i-am ucis simbolul...Visul a murit...
M-am lasat sa traiesc si am vazut ca pot. Sau poate mi-am lasat visul sa traiasca putin...Imi urasc cu o ardoare nestapanita visul pe care l-am iubit, la fel de mult cum ma urasc acum pentru faptul de a-l iubi pe hotul de vise...Stii, atunci am rostit, doar am rostit, nu am spus: "Un an si jumatate nu a insemnat prea mult timp...". Acum spun, iti spun, nu doar rostesc: "Ba da, a insemnat mult mai mult decat succesiunea intensitatilor unor clipe a caror tacere a fost marcata de firul insesizabil de nisip sugrumat prin inelul de sticla al clepsidrei, acel an si jumatate a insemnat dorinta carne-vie, plasmuire, negare, reprimare in spatele fiecarei inchipuiri ascunse intre peretii siroind de fantasme neconsumate ale clipelor acelei clepsidre... Un an si jumatate a insemnat mult! Prea mult..."

Ps: orice posibila asemanare cu starile, rascolirile, emotiile, iluziile inspirate de acest text, orice reflexie dinspre fictional catre real, este total neintamplatoare! Ele, starile respirate atunci, trag faldurile groase de plus rosu ale cortinei fictiunii, relevand la scena deschisa realul intamplat, si nu plasmuit, in plina intersectie a acelei unice clipe, interpretate simultan de doua minti...
In acest text chiar sunt reproduse franturi ale unei corespondente pseudo-literare de acum doi ani, resimtite insa de mine atunci ca fiind mult mai degraba o corespondenta romantica, si nicidecum una intelectuala...

(va urma)...desigur

Malioumba

Cirque du Soleil-Malioumba
Asculta mai multe audio Muzica »

Joie de vivre

Nu, nu am cazut…, ci tocmai ma ridic, urc acum in fervoarea sariturii pe verticala, a sariturii eliberate, a sariturii de bucurie... Totul se intampla undeva, intre un rasarit oarecare si un asfintit proaspat reamintit, proaspat reintamplat, sau mai degraba totul paseste lin pe sarma sariturii concomitente dinspre zenit catre nadir…Abundenta senzatiilor, serenitatea momentului imi atenteaza cu o voluptate incandescenta respiratia…! Dar, mai ales, este atat de bine ca nu este nimeni in jur…

Sssst…

Intr-o noapte oarecare

Nicu Alifantis - Daca tu ai disparea
Asculta mai multe audio Muzica »

Nu, nu eram trista atunci, ci doar salbatic devenita SENZATIE necunoscuta, unic densa, prea densa pentru a putea fi urgent ultim inspirata , apoi expirata, apoi interpretata...

...ma simteam in acelasi timp confuz imbibata de marile senzatii clasice descoperite deja sau inca neimaginate...

Fibra cu fibra, ma obisnuisem sa imi apar aproape afectiv-muscular tresarirea “joie de vivre” de lama chist de gheata a palmelor nemangaiate, incercand sa-mi cobor pragul sensibilitatii din multpreainaltul baobab, lasat sa creasca in salbaticie pana dincolo de cer...

Tratat de (ne)descompunere a tristetii...

Renunt. Renunt la mine in favoarea mea...Ma intorc. Ma fur mie, oricine as fi fost, si ma restitui pulsului vlaguit, incetinit, cumintit, controlat, falsificat al celei mai anahoretice emotii cu putinta. Minimalist, acum o pot face, acum ma pot simti implinita autoare si singura cititoare a cartii universale a tristetii...

Va fi gata ! In curand aburii tiparului vor decela cu litere de-o schioapa relieful cautarilor si al neaflarilor…Pretiozitatea titlului, batuta in nestematele copertei in editie de lux, va aduna toti celebri autori…

Tratatul de (ne)descompunere a tristetii va insirui la ceremonia de lansare, in ordinea alfabetica Auschwitz, toti celebri autori care nu-mi vor putea intenta insa procese pentru drepturile de autor, chiar daca au forat adanc in tristetile mele, dimpotriva, evenimentul de lansare va fi acela al celebrarii fastuoase a lepadarii de ei, eveniment la care eu voi fi fost in sfarsit vazuta tot de ei ca fiind creatura extraterestra, implacabil anacronica, cu trecutul furat si prezentul inventat fara rude, fara vreun prieten sau editor, fara macar vreun trecator recunoscut pe strada, creatura schizoida, cu privirea sparta in multime..., in sfarsit multumita fara multumiri sau ovatii…

Voi trece si acum pe langa covorul rosu, iar ei il vor putea calca din nou in picioare, chiar si acum, la lansare, precum celebri neinvitati asteptati…Totusi, fara ei, cum ar fi putut lua fiinta filele ce nu au fost nicidecum o oglindire…?

(va urma)

Autopsicografia

O poeta é um fingidor. / Poetul este un falsificator.
Finge tão completamente/ El falsifica atat de complet,
Que chega a fingir que é dor / Incat isi falsifica chiar durerea
A dor que deveras sente. / Pe care o simte cu adevarat.

E os que lêem o que escreve, / Iar cititorii poemelor sale,
Na dor lida sentem bem, / Ei simt durerea, desigur,
Não as duas que ele teve, / Dar nu pe cea reala, nici pe cea falsificata,
Mas só a que eles não têm. / Ci doar pe aceea pe care ei o neaga...

E assim nas calhas de roda / Si astfel, pacalind
Gira, a entreter a razão, / Ratiunea,
Esse comboio de corda / Acest ultim tren pe care il numim inima
Que se chama coração. / Continua sa alerge in interiorul cercului.

Fernando Pessoa
27/11/1930

Vai vedrai

Follia del bambino pien' divita
Che giocando al paradiso

Dal soldato fu ucciso…

Cirque Du Soleil - Alegria Vai Vedrai.mp3
Asculta mai multe audio Muzica »

A naufragia, nu a ancora...

De ce chiar clipa ce injecteaza otrava vitalitatii si dezintegreaza simturile pana la particula celei mai necenzurate dorinte, de ce tocmai momentul posesiunii intregi, totale, sa fie acela care alipeste individul inseparabil, iremediabil de propria vanitate a sigurantei de sine si nu a renuntarii la sine...?

Poate ai fost mult prea sigur ca oricand vei putea naviga liber la bordul navei mele, careia ii profetisei demult parcursul naufragiului hazardic, apoi haotic si in cele din urma imuabil incarcerat in perimetrul strict imprejmuit si protejat al portului tau! Ai privit mana ce a aruncat ancora peste bord cu aroganta descoperitorului, a cuceritorului, nu te-a strabatut nici o clipa fiorul angoasei cautatorului...Ancorarea mea nu iti era suficienta, nu te hranea, arbitrarul te ucidea usor usor, voluptatea certitudinii posesiunii iti cerea imperios garantia capitularii. Nu ancorare, ci naufragiu! Si cand ma gandesc ca aranjasei tot, pusesei la punct naufragiul pana in cele mai mici detalii ale timpului si spatiului, luasei in calcul inclusiv scenariul furtunii pe mare ce va smulge din tatani catargul fragil, puteai inclusiv paria sfidator pe succesiunea zvacnirilor corabiei ratacite, impinse nevrotic de intamplarea valurilor, comandasei chiar si...directia vantului.

Dar eu nu pot naufragia decat intr-un larg necunoscut, chiar daca ancora isi trage cand si cand rasuflarea intre granitele vreunui port oarecare...

In the middle of between

I would if I could...

I can't win, I give in, I give in…

Send me offshore, it's a cold blooded world
I can't win, I give in, I give in
In the field of my fight we can wonder all night why we have all the snow, all the snow
You and I, we will drawn in the break of my dawn with the pouring wind where begin is begin…
But we can't change the world, no we can't change the world, it's been done by someone long ago…
Send me offshore, there's a rat in the floor calling in every wind, every wind
In the loop of my game there's a hall like to play, it's been done but we want what we want
You and I, we both run with an unloaded gun for the same piece of land where no endings end…
But we can't change the world, no we can't change the world, it's been done by someone long ago…

Send me offshore, she is a cold blooded world
I can't win, I give in, I give in…

Iluzionistule...

Hai, iluzionistule, uite, abia te-ai dat jos din pat, lumina te-a fulgerat, te-ai dezechilibrat si ai alunecat de pe sarme, intre lumi, haide, scoate-ti lanterna magica ... sfasie de pe pereti asternuturile imaculate ale bolii, explodeaza decorurile in demente naturaliste, improasca in stridente butaforia! Transforma sangele curat in cheaguri negre!
Priveste frumusete de iluzii optice dezechilibrandu-se de pe sarme si cazand gramada peste spectatori. Hai, aminteste-ne, povesteste-ne cum a intrat diligenta in dric, cum au alunecat una intr-alta...
Ai inghitit bucati colturoase alb-negru, iar acum iti curge filmul din aparat, se prelinge ca o lava de goblen rosu incleiat in pomade lipicioase. Demacheaza-i! Demacheaza-i inainte sa-i machezi, inainte sa nuantezi cu pensule expresioniste inmuiate in fond de ten intunericul umbrelor de sub ochi. Nu vezi maldarul de masti zacand lipite una peste alta? Chiureteaza adancul fiecarui por, scoate din cotloane punctele negre, regizeaza mersul pe sarma prapastiei dintre primul si ultimul rid... Arata-ne saltul paradoxal “aer in plaman, asfalt in plex”, alveola intoxicata de oxigen, dar ermetizata in perfecte goluri sferice, goluri sferice, sferice.... Asa, deformeaza contururile, deformeaza-le si reformeaza-le, ascute chiureta cosmetica post-modernista! Negru, muuuult negru, tus mat de carbune pe sprancene, si genele, gene luuuungi in spoturi scurte si gura, daaaaa, conturul buzelor, amplu, de la barbie in adancime, asa daaaa...ACUM, PRIM PLAN! eros tasnind din colostru! Soc electric, implant electrod! BAAANG ! Iata paradoxul: Primul gong pulverizeaza aburii Ultimelor sunete. Respiratiile se sting usor, privirile se sparg in spoturi violete, tresaririle aluneca spre starea de veghe, emotiile arzand histrionic ingheata in transpiratii reci. Combustie in criogen! BAANG ! Chiar si in ultimul act Marionetele sunt hipnotizate sa se lepede de propriile sfori...
- Trebuie sa ne grabim ! Cel de-al treilea gong va sfredeli curand timpanul, iar faldurile cortinei nu vor mai sfida mult timp gravitatia. Lama Reflectorului va reteza la scena deschisa naluca putrefactio. Travestitii celui din urma rol isi vor smulge benzile adezive de pe scalpurile secate de substanta nervoasa, vor manui bisturiul in valuri negre de plasma si tot instrumentarul lor chirurgical sterilizat o viata-ntreaga va reuni printr-o simpla sutura malignul tumorilor captive in carnea ciupercii Universale.
Iluzionistul ramane sus, intre sarme, marionetele coboara acum de pe scena.
BANG! Tic-tac, tic-tac, tic-ta, tic-t, tic, ti, t...

Ps.: un text mai vechi pe care am simtit nevoia sa il reasez aici, imediat dupa TRISTETEA alegriei…

ALEGRIA !!!

Festivalul trupului smuls nevoii de certitudine a aceluiasi si aceluiasi drum batut in piatra...

Festivalul trupului restituit celei mai luxoase senzatii, neconsumate pe covorul rosu, ci pe nisipuri miscatoare..., festivalul trupului restituit senzatiei de reintoarcere catre aventura toxic suicidala a triplului salt mortal ce pacaleste moartea fara sa fi facut in prealabil vreun pariu cu viata...

Nu clipa chimic hranita de tuburi de oxigen, ci clipele alveolelor pulmonare intoxicate cu VIU...

Mi-as fi dorit sa fi fost eu pirotehnistul ce va fi imbracat alegria in explozia de artificii la final...

Ps.”Multumesc pentru alegria, artificii si pentru inca o seara pe care nu am s-o uit...”

My baby just cares for...

Being alive again in the photo which immortalize the newest shadow of a part of my room-soul…

Listen it, and I will listen it for you, just for now!

Nina Simone - My Baby Just Cares For Me
Asculta mai multe audio Muzica »

Nichita omoara tiptil tiptil subtil !

nichita stanescu - la o margine
Asculta mai multe audio Diverse »

Nevoia de Geometrie e o spalare

Nevoia de Cifre e un somn al revelatiei

Nevoia de Cuvant e o negare a firescului

Natura, Tu, izbucnire in hohote de ras si de plans

A Celui care nu a ras si nu a plans niciodata…

Autoexil

- Iti amintesti? Nu am pariat nicicand cu tine pe existenta gradinii japoneze in al carei cires te-ai autoexilat...In transa seductiei, carnea zemoasa a florilor desfacute senzual, te-a rapit dorintelor propriei carnatii, asa cum un fluture ce nu a aflat ca traieste doar o zi, se desprinde de stamina si se prinde ametit, bezmetic in plasa promisiunii senzatiilor ultime, ascunse sub bolti umbroase de esente alb-ciclam...Toate simturile ti-au fost luate in captivitate...Vulgara, perfida, lacoma, lepadandu-se de castitatea celei dintai eflorescente, alianta florilor a urzit chiar spre varful ciresului tesatura amagitoare a miresmelor, spre care te-a transportat si apoi te-a abandonat...
N-ai aflat ca si florile mint, mai ales ele...? Zambetul lor hedonist ti-a strans pervers la ochi fasia lasciva de matase ciclam, mascarada petalelor exhibitioniste ti-a hranit fantezia gustului cu licori concupiscente, iar imperecherile bastarde in manunchiuri florale iregulare, imperfecte, ti-au prins incheieturile mainilor in catuse...Nu simti amagirea? N-o observi? Esti in prizonieratul conspirativ al latului florilor, si nu in clandestinitatea secreta a hamacului prins intre ramurile de sus ale ciresului, in salbaticia caruia crezi ca se leagana voluptuos instinctele tale dominante...
Traiesti deasupra lucrurilor, iar de acolo, de la inaltimea abstracta a reveriei tale, perspectivele se deformeaza, se micsoreaza, materia devine punctiforma...
Uneori am fost eu cel care a incercat sa urce catre varful ciresului, pentru a-ti ajunge in preajma, escaladand imperfectiuni noduroase ale crengilor ce nu puteau sustine preaplinul esentelor..., am incercat sa fiu eu cel intoxicat de chimia florilor ce-ti poseda sevrotic imaginatia, sa fiu eu cel care urca in cires intr-atat de sus, incat sa-si poata reprezenta tactil textura de sticla a globului-temnita, incat sa poata simti din exterior aburul respiratiei tale fierbinti proiectate insa doar din interiorul globului... Altcandva am infipt scara jos, la baza ciresului, in pamantul reavan al unei dimineti oarecare si am invitat visul inmarmurit in cavoul realitatii cu miros de flori de cires, sa se trezeasca, sa-si revina din betia inaltimilor si sa paseasca asa cum poate, mahmur, nelinistit, infiorat, infricosat, sa calce pe piatra, sa simta asfaltul sec, sa umble printre pietre si oameni, printre fiinte si fiinte devenite chiar in acest moment nefiinte...

(va urma)

The truth is...

Intrand si iesind unul din fantasma celuilalt prin snopul de "iarba rea" retezand tocuri, sangerand pana la talpi...

Apologia plecarilor...(II)

Sa nu las mostenire niciunui loc vreo urma a repaosului emotiilor trupului meu, sa nu las succesiunea vreunui fir de materie clipei ce tocmai trece, sa sterg cu fervoarea cruzimii, aburul ud al imbratisarii clandestine de acum, oricarei fantasme de maine..., sa nu platesc vreun tribut vanitatii clipei de posesiune…

Sa respir doar din emotia plecarii si nu a revenirii, a descoperirii si nu a redescoperirii, a aventurii cautarii si nu a confirmarii gasirii, a pasului catre si nu a urmei lasate, a intamplarii si nu a faptei, a misterului si nu a revelatiei, a disperarii emotiei negasirii altei si altei clipe, suficient ascunse cat sa nu poata fi aflata…

Le faiseur de plaisantristes...

A quoi bon? A quoi bon?! A quoi bon...

...un a-quoi-bon-iste ...

Erai in fata liftului. M-am apropiat usor din spate, in fosnetul felin al rochiei pulverizand vaporii emotiei...
Nu ne-am atins cu privirile, nu ne-am ranit cu vreo atingere…

Mi-as fi dorit sa fi ramas blocati atunci in acel lift, suspendati atemporal intre penultimul si ultimul etaj al hotelului Intamplarii zgarie-nori…

Dar eu am fost mult mai atenta la mine, tu, mult mai atent la tine, si amandoi mult prea neatentati de terorismul intoxicarii cu VIU al acelei clipe zgarie-nori…Am apasat pe butonul corect si fiecare a coborat la etajul sau...

Apologia plecarilor...(I)

Plec, vreau sa plec iar si iar, sa dispar! Sa ies acum din tine, in urmatoarea clipa sa nu mai fiu langa el, iar in cealalta, voi, toti ceilalti, sa nu va fi amintit vreodata de mine…

Sa fi plecat ieri de acolo catre orisiunde, sa plec azi de aici catre pretutindeni…

Nici o ramasita a clipei ce chiar acum ma consuma clepsidric, sa nu imi mai fie amintire mie si nici voua.

Sa inghesui secretul a tot ce stiu ca am insemnat vreodata in cateva geamantane pe care sa nu le transport nicicand din miezul unei clipe in al celei care urmeaza, dar pe care sa nu vi le las nici voua : cu siguranta ati avea curiozitatea indecenta de a rascoli prin ele, prin valizele doldora de mocniri, reprimari, iluzii, dileme, si atunci, poate ca taria esentei vreunui mister abandonat neaflarii unei clipe trecute, mi-ar sacai in mod nedorit fantasmele nude ale milioanelor celorlaltor clipe ce se asteapta gustate, mirosite, devorate, violate, ucise…

Sa ucid clipa de acum…doar pentru a da viata posibilului fior al urmatoareia…

Sa ma impac cu nelinistirile clipei de care tocmai am fost indragostita, ale clipei dorite ce tocmai isi ia rams bun facandu-mi semn cu mana, dar eu sa fiu cea care-o paraseste cu pasul netremurat de vinovatie, neindoit, neconvulsiv, neconstrans…

Nu sa ma asez, ci sa merg, tot timpul sa merg... Nu sa stau, ci sa umblu…, sa umblu fara sa astept sa culeg fructele cazute in colbul drumului…

Sa nu las cumva vreo urma in nisip, nici in stanca, sa nu fiu nici macar o umbra proiectata pe o stanca...

Sa las doar radiografiile tuturor clipelor de ieri, lipite in poze iluzorii pe oglinda care nu mai poate reflecta decat instantaneul plecarii de azi...

(va urma)

Independently blue...

Nina Simone - Love Me Or Leave Me
Asculta mai multe audio Muzica »

hahaha...doar nu vei crede asta !

Psihanaliza unui gand (IV)

Gandul-nuanta reapare si...cand reapare, smulge cu rasuflarea taiata gama toata a pensulelor, de la cele milimetrice, subtiri, subtile, pana la cele grosiere, groase, grosolan grosiere de pe tablia uitatului, nestiutului sevalet, iar eu, fiinta, aceeasi fiinta, ma izbesc atunci nevrotic pana la dezmembrare de stabilopodul vechii iluzii zugravite in uleiul jocului culorilor pe panza si al sunetelor psihotice racaite precum o unghie scrijelita pe stanca. Este jocul identitatilor furate ce incearca disperat sa se autoportretizeze, sa-si dea contur gros, negru, real, de carbune ..., in speranta ca voi avea, in sfarsit, in fata ochilor, gandul meu-portret, ca voi reusi sa evadez de sub dependenta sevrotica de el si de toate penumbrele sale, ca ii voi pedepsi prin asfixiere nasterea si apoi imediata fuga, fuga, fuga neapartenenta, neidentificata in fierul inrosit al niciunui semn gasit pe antebrat...

Scrisoare postuma...

Daca exact intre orele cinci si sapte, te-ai fi lasat fermecat in ghiocul valurilor ce recompuneau frenetic valsul senzatiilor prime, ultime, patrunzator urgente, spontan totale ale eruptiei acelei dimineti, daca numai si numai in sfera acelei clipe, te-ai fi abandonat, uitand angoasa clipei de ieri si nepreocupat fiind de a celei de maine, daca tu ai fi vibrat...tot, imbatandu-te doar cu clipa solitara, dar de negasit in corespondentul alteia, daca naravul de a gandi ce nu poate fi gandit nu ar fi trezit la lumina ratiunii fiorul pasiunii adormite in misterul...negru si gros al zatului de cafea, atunci, poate doar atunci, ti-as fi trimis chiar si doar cenusa literelor singurei scrisori care ti-ar fi spus : « aici, acum, atat… »

Baby alone in Babylone

Baby alone in Babylone, noyée sous les flots
de Pontiacs, de Cadillacs, de Bentley à L.A.
de Rolls Royce et de Buicks
dans la nuite métallique...

Baby alone in Babylone, noyée sous les flots
de musiques electriques de rock 'n 'roll
tu recherche un rôle, tu recherche les studios
et les traces de Monroe
les strass et le stress, dieu et déesses de Los Angeles

Baby alone in Babylone, noyée sous les flots
de lumière, de poussières, d'étoiles éphémères
tu rêves d'éternité
hélas tu vas la trouver

Baby alone in Babylone noyée sous les flots
de tes larmes et le charme
de l'avenue du crépuscule
c'est le Sunset boulevard qui serpente dans le noir

Baby alone in Babylone noyée sous les flots
de Malibu, petite star inconnue
tu n'as vu que l'etoile
de la police fédérale

Umbra, nu calauza...

- Jocul tau este unul crud si riscant ! Te joci periculos de-a tine cu tine, de mult prea mult timp…

Ghicesti ca au trecut aproape doi ani de cand incerc…sa te ghicesc si imi imaginez ca de acum, am voie sa pretind ca simt aproape tactil fibrele radacinilor auto-flagelului tau. Mi-a fost greu sa intuiesc daca, la randu-mi, voi putea candva naviga liber, curajos, inconstient, cu vantul in crestet scalpandu-mi pletele, catre departari incerte, undeva, in largul tau, sau daca dimpotriva, nu ma vei fi ancorat in implacabilul prizonierat al labirinturilor tarmurilor tale inghetate scenaristic…

Am inteles fuga ta de mize, am aflat ca le urasti, ca nu ai miza sau ca singura ta miza este supradoza de venin injectata subit sub derma de arsura muscaturii…« Indragostita fatal de pericol », iata postulatul autodecantat al ramasitelor propriilor tale ideologii...

Am incercat sa trec delicat, fluid, prin duritatea carcasei, apoi sa descojesc ductil, pana la foitele cele mai fine, pana la firele insesizabile, aproape invizibile...

Alteori, cu unghii de monstru racaind in carne, a trebuit sa zgaltai tectonic straturi de sub...alte straturi, pentru a observa miscarile, apoi deformarile, pentru a atinge carnatia chiar atunci adusa pe lume si care, nesufocata inca de corsetele vinovatiei, nu nega, nu reprima, nu ucidea placerile desfranate ale niciunei nopti iubite sub felinarele rosii ...

Te-am intaratat cu o furie mocnita, amara, la reintoarcerea catre parcursul aventuros in care tot tu aveai sa-ti fi propria calauza, de data aceasta insa, tinandu-te de mana cu o umbra...cu umbra ta...

...propria-ti calauza a propriei umbre...

Ti-am cerut mai apoi sa fim celebri anonimi care am prins ultimele bilete la marea mascarada..., sa repasim nesigur catre inceputuri, sa reintram inspaimantati in rolul in care erai nascuta, proiectata dorinta-carne neimblanzita, erai doar clocot pulsional...

Mi-am dorit sa fii din nou cu mine instinct-eros, instinct-thanatos, nezidite in altar, nesanctificate intre naos si pronaos...sa inaintam regresiv catre timpul in care nu puteai intelege impotriva cui si de ce ar trebui sa te aperi si in care, neavand ratiuni defensive, ti-ai nascocit arme ofensive, ucigase, de distrugere in masa a tuturor celor care ti-ar fi putut banui vulnerabilitatile...

Ti-am cerut curajul reintoarcerii in camera ta...

Ti-am cerut curajul sfasierii cearsafurilor albe de pe mobila uitata, veche, roasa, curajul ridicarii obloanelor prafuite, al deschiderii largi a ferestrelor, al curatarii panzelor de paianjen din cotloane...

Ne-am asezat pret de o clipa pe divanul pe care buclele aurii se dezmierdau in rostogoliri voluptuoase in miezul pernelor spumoase, uriase, dar esentele de chiparos au tasnit infiorate dintre asternuturi in involuntarul mnezic al iluziei perindarilor printilor nomazi si... te-ai speriat de reintalnirea cu iluzia...

Din colbul uitarii..., aruncati in colturi opuse ale camerei, sabotii rosii, sclipitori, s-au apropiat magnetic unul de altul, cu gratia demult abandonata a piruetelor enigmatice scartaite tropait pe parchetul din lemn de nuc. De pe umerasele prafuite in intunericul sifonierului, nici macar rosul macilor insangerati in imprimeurile florale ale rochiilor vinovat adolescentine, nu mai puteau racni raspunsurile iluzoriu destinice...

va urma...

Petit Prince

Mon petit amour unique, je te promets la clé de mes secrets, je te promets que tu trouveras Le Petit Prince…

Te-am tradat !

- Bine, dar fiece val de-al tau ar trebui sa-si aminteasca de fiece zvacnire a erotismului trupului meu...in tine...
Te-am banuit atat de greu, am ajuns la tine spintecand carare prin hatisul smocurilor salbatice de iarba lunga, taioasa, iarba rea, ce mi-au sfasiat o vreme talpile nesigure, ce au lasat in nisip urme solitare, neputincioase, atacate de spinii neumblatului, atat doar cat primul tau val, crud, rece, crud de rece, sa-mi acopere urmele ranilor devenite acum...vagi.
M-am tradat, nemailasandu-mi trupul tie cand, la orizont, barca, precum o aratare suspendata in proiectii atemporale, barca parasita de pescarul sinucigas, mi-a inabusit in introspectii sevrajul dorintei carnale. Atunci mi-am potolit patima de a te patrunde cu furie, de a inota haotic impotriva tuturor curentilor tai inghetati brahmanic in freamate meditativ-ritualice, impotriva tuturor valurilor tale rasarite arhetipal candva sau inca nerasarite...
Fragmente ale neaflarii din mine in tine nu vor fi insa impaturite si lasate in voia largului tau printr-un simplu papirus inchis intr-o sticla, ci prin acest bolovan de cufar pe care sunt pregatita sa-l ingrop ca pe o piatra de moara in adancurile tale...

The forgotten breeze...

“And so it is…just like you said it would be
Life goes easy on me most of the time
And so it is…the shorter story
No love, no glory, No hero in her skies

…

And so it is…just like you said it should be
We'll both forget the breeze most of the time
And so it is…the colder water
The blower's daughter, the pupil in denial…”

Marea sufera !

- Te indepartezi azi, stiu, esti suparata…ma pedepsesti pentru ruperea legamantului nostru : ”incrancenata dorinta de retragere, incrancenata nevoie de...netacere in fata ardorii tacerilor noastre...”. Da, am tradat, dar nu credeam ca tu, o Mare...atat de mare, vei suferi...
Aud cum imi spui chiar acum ca maine vei desfrana furios de stancile digului din mine valuri dionisiace, ca Apolo al nostru va fi tras in vartejul extatic al curentilor tai nemilosi si dus intr-un larg nedeslusit…
Iarta-ma ! Nu-mi puteam imagina ca si Marea sufera...nu-mi imaginam ca tot ce e liber ar putea cunoaste vreodata suferinta...

I'm not going anywhere

Eu stiu ca undeva anume, intr-un loc alunecat intre meridiane, inghitit in nebanuitul oceanului, sau dimpotriva, inca nenascut de vreo harta a lumii, exista un petic de plaja pe care nisipul ars de soare plesneste peretii de sticla ai clepsidrei…

Era spatiul din strafundurile caruia, comorile de dincolo de materie ar fi putut tasni din erotismul oricarui val, pentru ca apoi sa fi putut fi zarite pe intreg luciul marii…

Era plaja fierbintelii ardente a gandurilor in soarele ce mi-ar fi putut topi toate intrebarile inghetate fara raspuns…

Dar tot eu am aflat, fara sa vreau, Raspunsul : nu voi reveni nicicand acolo. Pe acea plaja, misterul va trebui sa ramana neatins, indepartat, prelungit, protejat, conservat, cernut de vant in etanseitatea urmatoarei Clepsidre…

“This is why I always wonder

I’m pond full of regrets

I always try to not remember rather than forget…”

Double self portrait

Repetarea canonului perpetuei scoateri, al extragerii din propria fiinta, al patrunderii prin surprindere in adancuri, al nedomolitei napustiri a mea in mine. Patosul voluptatii descompune, inunda, apoi navaleste fluid din teaca duala precum o cascada dementa, dar este astamparat imediat de taietura de gheata a lamei unei arhitecturi inaccesibil solidificate in statuia amazoanei trufase. Fantanii grandios decorative ii lipseste nemilos, imuabil, implacabil, Ciutura...

Gustul meu este acela al aruncarii de sus in bratele lacome ale...pericolului, atingerea mea zideste in obscur, pentru ca imediat insa, naluca sa iasa din zid incarnata in consistenta aflarii celui mai ascuns secret, iar farmecul meu sta sapat intre mii si mii de alte mistere, sub adancuri de piatra, intr-un fluid ce nu va erupe nicicand prin retina ochiului artezian...

Start wearing purple!

Gogol Bordello - Start Wearing Purple
Asculta mai multe audio Muzica »

Rochia plisata iese din bezna cufarului. Pliurile ii fosnesc in senzatii violet sub lumina diminetii care o amuteste. Ii vad paloarea emotiei, dar nu am de gand s-o opresc din...nelinistire. O observ cum inainteaza acum, chiar acum, calda, umeda, uda, din ce in ce mai uda, catre Piata Rosie. Stiu, o stiu, o simt: fiorii trenei MOV, ai rochiei celei mai lascive fantasme, vor scalcia tocurile in piatra cubica din piatra, vor tasni vulgar pe podium din ultima colectie de vara…

"So yeah, ah start wearing purple wearing purple
Start wearing purple for me now
All your sanity and wits, they will all vanish
I promise, it's just a matter of time!..."

I know that I'am wearing the dress of Lozgechkin to Passepartout

Isotérico e Iniciático...Pessoa

Do Vale à Montanha

"Do vale à montanha, / Din vale la munte,

Da montanha ao monte, / De la munte catre deal

Cavalo de sombra / Calul din umbra

Cavaleiro monge / Cavalerul calugar

Por casas, por prados, / Printre case, printre pajisti

Por quinta e por fonte, / Printre gradini si fantani

Caminhais aliados. / Cu ele plimbandu-te.

Do vale à montanha, / Din vale la munte

Da montanha ao monte, / De la munte catre deal

Cavalo de sombra, / Calul din umbra

Cavaleiro monge, / Cavalerul calugar

Por penhascos pretos, / Printre tarmuri negre

Atrás e defronte, / In urma si inainte

Caminhais secretos. / In taina plimbandu-te.

Do vale à montanha, / Din vale la munte

Da montanha ao monte, / De la munte catre deal

Cavalo de sombra, / Calul din umbra

Cavaleiro monge, / Cavalerul calugar

Por plainos desertos / Printre oazele desertului

Sem ter horizontes, / Fara orizonturi

Caminhais libertos. / In libertate plimbandu-te.

Do vale à montanha, / Din vale la munte

Da montanha ao monte, / De la munte catre deal

Cavalo de sombra, / Calul din umbra

Cavaleiro monge, / Cavalerul calugar

Por ínvios caminhos, / Pe drumuri fara urma

Por rios sem ponte, / Printre rauri fara poduri

Caminhais sozinhos. / In solitudine plimbandu-te.

Do vale à montanha, / Din vale la munte

Da montanha ao monte, / De la munte catre deal

Cavalo de sombra, / Calul din umbra

Cavaleiro monge, / Cavalerul calugar

Por quanto é sem fim, / Nemuritor

Sem ninguém que o conte, / Si nejudecat de nimeni

Caminhais em mim. / In mine plimbandu-te."

Do Vale à Montanha - publicata 1932 -
Fernando Pessoa

Vinovata ?!

Sunt in fata intrarii in incaperea Nevinovatiei ! Ei, aceeasi prea vechi martori ingropati ai culpabilitatii mele, imi verifica si acum actele expirate si isi imagineaza ca tot ei vor fi perpetuu in masura sa-mi elibereze biletul de voie, sa-mi acorde accesul la…nerecunoasterea culpei ! Ca ei mai pot folosi inca vergeaua ce plesneste si frige podul palmei care se racoreste pe fierul bancii de clasa a patra ! Isi imagineaza ca din blocul de desen pocnit in cresterul capului unei fetite cu par balai va aluneca pe parchetul soios al clasei, floarea soarelui lui Van Gogh…

Intre prima si a doua clipa

In mine gasesc doar o fasie de pamant pe care se iau la intrecere virulente potente. Fasia e ingusta, iar posibilitatile, infinit de multe, se intersecteaza haotic, se imbrancesc, se calca in picioare.

Este noapte. Simt in buzunar greutatea clepsidrei, iar Consistenta Clipei ce ma parcurge chiar acum, pe acest trotuar, sub acest felinar stins, pare totusi plina ochi de mirajul urmatoarei clipe care abandoneaza trotuarul si se intinde in bezna pe mijlocul strazii, intuind aventura in lumina stridenta a farurilor care vor frana intr-un scartait disperat sau care, dimpotriva, vor trece in viteza, fara sa simta naluca de sub roti…

It's all in your mind

Bird: Maybe we should just jump

Lady: What if we fall from the bridge and then nobody can catch us

Bird: I don't know let's just see what happens

Lady: Okay

Bird: Come with me

Lady: Shall we do it together

Bird: Yeah

Lady & Bird: 1 2 3....Aaaaaaah

Bird: Lady?

Lady: Yes Bird

Bird: It's cold

Lady: I know

Lady: Bird...I cannot see a thing

Bird: It's all in your mind...

(Un urlet sfasietor ce s-ar dori dezmortitorul tuturor timpanelor autiste de pe fata pamantului !)

only Nana, but never Mama...

Alo...

- Alo…
- …
- Esti?
- …
- Mai esti?
- …
- Mai poti fi?
- …
- Da, mai poti fi…simt asta, iti aud acum, prin acest telefon respiratia uda cum curge...
- ...
- Simti? Chiar in acest moment alveolele spion ale plamanilor mei detoneaza accelerat, gafait, piatra funerara a tacerilor tale! Sunt straturi multe de tacere, sub lespede…
- …
- Nu intelegi? Neaflatul nu poate fi batatorit intr-un pumn oarecare de tarana, sub semnul lemnului putred al unei cruci !
- …
- Alo…alo…alo..
- …
- Hai, raspunde, deschide, simte ! Asculta acum! Auzi, spune, le auzi? Auzi clopotele din turla pe care chiar acum le-am tras peste doliul tau patologic ? Am trecut cu tine printre necunoscuti indoliati la parastasul de 3 luni, de 6 luni, de 1 an. Acum sunt deja 2 ani si voi scuipa vin rosu si carne de trup pe ocurenta cuminecaturilor lor, nestiut, clandestin, fara spovedanie, neimpartasit, si neflamand de taina sfintei lor impartasanii. Voi fi marele absent al vecerniei lor, iar in chindia mea Dionysos nu il va putea ineca in vin pe Apolo.
- ...
- Alo, raspunde-mi, n-am decat un steag alb, pe cel negru l-am sfasiat prin tine...
- …
- Alo…

Non ti muovere

Not both red shoes, but only one of them...

Love in silence

Psihanaliza unui gand (III)

Din penumbre umede, Gandul-Lucifer reapare subit, erectil, robust, se reexcita fara urma de inhibitie, se masturbeaza in mine ca intr-o arie wagneriana din care fiorul electric se scurge pe sirea spinarii...Ii simt material prezenta imateriala, recunosc cu acuitatea tuturor simturilor intinse ca un arc, himera insolenta a aceleiasi fresce, agasant de miniaturizata pana la detaliul ultim al primelor senzatii, copertate in manuscrisul inconstientului meu. O resimt aievea pe Fata Morgana ce aluneca dintre palmele lipicioase de vata de zahar si puf de papadie. Peste inca ceva timp, sub pulsiunea fireasca a Se-ului, fara cenzura sau vinovatie, fara cereri de indulgente, fara penitente in fata vreunei instante morale, atingerea fragila, nesigura, dar toxic de curioasa, s-a intins precum o ciuperca pe coapsele creaturii non-materiale. Cum sa poti omori un instinct? Daca a fost el, chiar El, cel dominant? De ce in acea buna zi a aflarilor, sa strivesti de perete usa din lemn de nuc a sufrageriei, ca si cum, de fapt, ai fi inscenat flagrantul, transformand misterul primei atingeri imaculate in sentinta brutala a vinovatiei pe viata. Cap de acuzare: surprinsa in flagrantul delict al masturbarii la frageda varsta de numai 7 ani. Sentinta: condamnata la depravare pe viata!

Acel gand a ales insa atunci sa supravietuiasca! Nu a ales viata, ci supravietuirea! Nu si-a smuls perfuziile ajutatoare, nu a refuzat protezele morale. A optat pentru a respira, pentru a ramane viu cu orice pret: fie cataleptic, intr-o secventa, fie gurmand de nelinistire si indragostit adolescentin dar incurabil de haos in urmatoarea, fie implacabil ramas indoit in cea din urma. Iar eu, eu am ramas sa fug dupa el, sa-l aflu candva, sa-l recunosc, sa-l curtez, sa-l dezmierd, sa cochetez cu continua-i deriva existentialista: acum alcoolizat de taria inaltimilor, acum in cadere libera, cu pungi de nisip in plex pe fundul oceanului. Este tarziu acum, sa-mi pot imagina ca voi mai prinde in vreun fel acest gand, undeva, la mijloc, pe un teritoriu neutru, intre lumi, ca ii voi smulge din pamant reavan samanta incoltita, ca ii voi putea da contur, forma, ca-l voi tasni in si din materie pura, ca-l voi naste fiinta, ca va fi fost nascut din mine, alaptat, ca ii voi sustine atelele fragile, ca il voi dezlega de toate sensurile lui vinovate, ca il voi initia candva in tainele unicului mister, acela al mortii...

Mistuire !

I-am dat foc ! Acum arde ! Arde ! Arde! Nu voi mai pastra nici macar un fir din cenusa visului meu mistuit de la radacina !

Psihanaliza unui gand (II)

E doar un gand, e-adevarat un gand smintit, dar totusi doar un gand, imi spun incercand sa ma linistesc ori de cate ori recrudescenta lui severa ma poseda. In acele momente, naluca fragila, dilematica, extatica pana la halucinatie, reintra in mine, ma cotropeste, ma ia in stapanire. Ma muta iar si iar din realul carnal al celor mai incandescente dorinte, din filmul in care felinarele fierbinti ard rosu, si perdelutele trase discret intrevad in jocuri sfumato voluptatea celor mai senzuale forme, catre scenariul cortinei din plus rosu vag, prafuit, spalacit, ce cade greoi peste materie, forma, carne, peste mine, peste contururile stravezii ale oamenilor si animalelor, peste tainele fiecarei pietre risipite in cate un colt de strada. Rococoul irezistibil al jointului pulseaza, eruptia senzoriala ma seduce pana la frenezie sa gust lasciv consistenta lavei, dar in acelasi timp gandul evadat reintra prin propriul buncar in celula. Cum sa fugi in timp inapoi pana atat de departe, cum sa redeschizi si sa operezi malign de …inceputuri, o sutura atat de eficient si de estetic croita atunci... ?

Ce dracului, gandul asta are fixatii orale, anale, e mereu cu tunurile in strada, pe cine dracului tot incearca sa linseze, pana unde trebuie sa ma intorc in urma pentru el… ? Mi-as fi dorit sa nu se fi nascut, sau sa fi murit in mine, sa fie mort, mi-ar fi fost mai usor sa gazduiesc in mine, ca musafir, doar un duh amarat, dar nu, el traieste, umbla, se preumbla, scotoceste, se nelinisteste prin mine, ma juleste pret de o clipa cu iluzia atingerii posesive, totale a formelor lui, apoi imi face farmece si-mi spune ca-n cea de-a doua clipa revelatia inseamna doar starea de spirit in care actorul s-a trezit in dimineata acelui rol. Musca, ii simt coltii in propriile-mi dorinte, veninul se propaga instantaneu in globule, si imi imaginez ca mesajul lui catre mine, in calitate de gazda a sa, este urmatorul : « arsura muscaturii este aflarea clipei de durere. Durere=Revelatie ». Imi refac rationamentul si imi spun : muscatura doare, ma doare, deci exista si exist si eu ! Asadar, sunt demonic detinuta de un corp strain pe care un organism sanatos ar simti nevoia sa-l expulzeze, de un spion pe dinauntru, hranindu-se din compulsii, si de un impotent pe dinafara, ce radiografiaza impulsuri ca pe simple decoruri de natura moarta! Compulsia impulsului ! Asta da, diagnostic ! Da, stiu, contractia de expulzie este singura salvare, dar cum sa te lepezi de imaterialitatea unei umbre ? Sunt singurul spectator al fluxului sau fluid, consumat fara densitate, in refluxul tuturor celorlalte ganduri. Ma bantuie, iar cand incerc sa-i smulg evantaiul dupa care isi ascunde secretiile emotiilor, sau sa-i sfasii pelerina neagra cazuta implacabil ca o cortina in fata salii pline de spactatori in suspans, gandul-actor imi suiera din nou ca orice gand va fi inghitit de urmatorul rol...

va urma...

Fais-moi l'amour sans expérience...

Psihanaliza unui gand (I)

Anxietatea unui gand, regresia imuabila si obsesiva catre el, catre acelasi gand…, gandul-prunc, intarcat prematur, jucand apoi sotronul desenat de Oedip pe caldaramul senzatiilor devenite fixatii, pe un cadran pustiit, intr-o secventa parasita sub semnul intrebarii, ca o proiectie a sirului de imagini in care acele ceasornicului au fost date peste cap, intoarse inapoi, impinse in urma, cu mult prea mult timp in urma ...Gandul primar, uniform, indivizibil, segregat pana la asocial intr-un timp din care urla, trantind in rezonanta propriului sine usa temnitei, pentru a se izola de…Gandul Universal !

Nici arsita febrila a tamplelor, nici transpiratiile sloi de gheata ce-mi reteaza podul palmelor, n-au sedus gandul « mut ca o lebada ». El tace cast, in mine, in acelasi con de umbra, fara pigment, sfidand cromatica desfranata a tuturor celorlate ganduri.

In rastimpuri, trag de el sa aflu, sa-mi spuna, sa urle, sa strige ce il doare, de fapt ce l-a durut atunci, candva, demult…, sa-si aclame dorintele, dar palma opaca si frigida a gandului meu imi plesneste amnezic memoria. S-a spart, imi zic alteori, e un ciob de gand, ce ma priveste alienat din acel alt timp, nerecunoscand minutarul celui de-acum, punand ireversibil orologiului mintii mele, alarma sa sune la momentul t0 ! T ZERO ! Bun, imi spun, este uituc, sau inconstientul l-a facut uituc, dar de ce nu s-a resemnat, de ce nu a ramas ingropat in latente de neextras, de netrezit, de ce inca ma abuzeaza acum, aici, prin piele, prin pantec, prin sange ? De ce acul patefonului aluneca de pe santul discului, in aceeasi stridenta repetitiva dementa ? Cum poate fi el inca inchizitoriul si rechizitoriul constiintei mele atat de modificate…? Cum imi poate El domina dorintele, pulsiunile? Ce stie acest gand de fapt despre mine? Ma cunoaste? Ce m-ar intreba? Ce i-as putea raspunde eu, in fata esafodului unei instante, in care o procesiune primitiva nu i-a gratiat memoria, in schimb ii evapora ca si cum nu exista, sangele curat al pasiunilor necenzurate ramas in valuri in jurul ghilotinei de acum?

va urma...

Last tango in Paris...

Vartej...

Inghitita in potopul caderilor pe scari si al umbrelelor in noapte...

NATHANAEL !

« NATHANAEL, nu te lasa inselat de titlul brutal pe care l-am ales pentru cartea mea; as fi putut sa o numesc Menalc, dar Menalc, ca si tine, de altfel, nu a existat niciodata. Singurul nume de barbat pe care ar fi putut sa-l poarte aceasta carte este al meu; dar, atunci, cum as mai fi indraznit sa o semnez?

Am scris-o fara ocolisuri si fara pudoare; si daca uneori vorbesc in ea despre tinuturi pe care nu le-am vazut nicicand, despre parfumuri pe care nu le-am mirosit nicicand, despre fapte pe care nu le-am savarsit aievea, sau despre tine, dragul meu Nathanael, pe care nu te-am intalnit inca, n-o fac nicidecum din ipocrizie ; si toate aceste lucruri nu sunt minciuni, dupa cum nu este minciuna nici numele de Nathanael, pe care ti-l dau tie, cel care ma vei citi, necunoscandu-l pe al tau.

Si, dupa ce ma vei fi citit, arunca aceasta carte si pleaca. As dori ca ea sa destepte in tine dorinta de a pleca – de a pleca de oriunde, din orasul tau, din familia ta, din camera ta, din gandirea ta. Nu lua cartea mea cu tine ! Daca as fi fost Menalc, ca sa te calauzesc, te-as fi prins de mana dreapta, fara ca mana ta stanga sa o stie si i-as fi dat drumul cat mai repede, de indata ce ne-am fi indepartat de orase, zicandu-ti : uita-ma !

Fie ca aceasta carte a mea sa te invete sa cugeti mai mult la tine decat la ea, si apoi la orice altceva mai mult decat la tine. »

Andre Gide – Fructele pamantului

El testamento del Tacones lejanos...

Carnea din Rosul buzelor, strangerea neasteptata la piept, ascunsa sub borurile Rosii, Rosul manusilor innegrite de rimelul curs in lacrimi, Rosul Tocurilor inalte picurand sange de catuse din fragilitatea gleznelor in trecerea firava pe macadamul vietii...

Uitata in tine...

Undeva, intr-o capsula arhetipala, parca am fi consumat pretul unei singure clipe, al aceleiasi, in respiratia proteiforma a plurisiluetelor flagrand EVADAREA…Din punctul alb al oglinzii negre, vad proiectia buncarului secret ce duce din castel, direct catre celula temnitei medievale in care corul vrajitoarelor imi descanta sentinta…Spot de ratacire, pierdere, uitare in tine imbibat in lumini violete, coarde vocale plesnind in incantatii cabalistice…

A Flor que És

"A flor que és, não a que dás, eu quero.
Porque me negas o que te não peço.
Tempo há para negares
Depois de teres dado.
Flor, sê-me flor! Se te colher avaro
A mão da infausta esfinge, tu perere
Sombra errarás absurda,
Buscando o que não deste.


Floarea ce esti tu, nu floarea pe care o daruiesti, mi-o doresc.
Fiindca-mi refuzi ceea ce eu nu-ti cer.
Vei avea vreme sa refuzi
Dupa ce vei fi dat-o.
Floare, fi-mi asadar ! De te culege avara
Mana nefastului sfinx, tu, perena
Umbra, vei rataci absurda
Cautand ceea ce nu ai dat. »

16-10-1914

Odes e outros poemas
Fernando Pessoa (Ricardo Reis)

Rivalul toreador

Ah, da! Apari! Uleiul foilor de dafin sfaraie pe tampla osandita la Cunoastere! Ah, iveste pe malul nostru ilustratiunea-ti, Tu, tribun al paraplegiei putintelor noastre, decanteaza-ne infirmitatile si izgoneste-ne din ignorabimus! Inghite-ne !!!!
…ecourile afrodisiace ale tribunelor apropie clocotirea homerica de sine. Certitudio certitudinis! Paroxismul trepidat doar prin neodihna perversa a aclamatorilor.

Ai ales locul. Cavalereste! Tu sus, excitat letal de veninul suierat prin beregate flamande de absolut, eu, toreadorul din arena, care trebuie sa fixeze privirea taurului. O ultima trecere printre cioturi de serpi, in galopul absolutului a priori, al absolut nimicului a posteriori.

Ai fi avut-o ca pe un glas. Singurul care dadea cu pietre. Dar ai clipit in clipita in care rosul reflectat pe retina taurului ti s-ar fi intors pe cortex. Ai avut o carenta de fier si ti-ai infipt coltii pe langa halca de suflet.

Inghiti prea…Tot! Nu te-ai temut ca-ti ramane zidul chinezesc in gat si “ai scuipat-o afara din greseala”, ca doar trebuia sa-ti eliberezi caile aeriene!

Uite, tu ai ales locul. Eu am armele si timpul. Prea bine !

Arma mea e aceeasi dintotdeauna : visul ! Visul ca o smulg acum din caruselul halucinogen al senzatiilor prezervate in formol. Dupa care “nu ma mai zbat asa”! O prind de mana si o duc departe, atat de departe de baobabul in care ai crescut pana dincolo de cer. Eu nu-i promit decat s-o dau in leagan si sa-i pazesc nisipul ud din castel de pasii vreunui dinozaur care, cine stie, poate reaparea! A! Si inca ceva: ii promit sa-i arat in fiecare dimineata cum soarele isi misca delicat falusul de la stanga la dreapta. Si apoi cum se masturbeaza la nadir. Atat…

Nu-ti voi lua tot din ea! Iti las colectia de solzi din acvarii si fluturii tintuiti in gamaliile mortii pe peretele insectarului vagin! Iti iau insa Uterul ei in care voi incolti iarba cruda tocmai buna pentru arena in care ea va fi taurul, iar eu toreadorul!

Am scos arma pe masa, mai ramane de stabilit timpul. Timpul? Vom continua duelul intr-o alta reprezentare, intr-o viata in care eu ma voi reincarna tot toreador, iar tu te vei reincarna ea…

Pana atunci, ma grabesc, trebuie sa fug, sa fug in arena, sa fug dupa ea...