Vis-totem ucis (II)

" El : - De ce ai facut asta? Cum ai putut omori visul? Cum l-ai ucis?! Visul e parte din tine, fara el tu nu existi, nu poti exista, nu cred ca ai existat vreodata. Ai stricat ce era mai frumos. Din dorinta ta de a te elibera, ai devenit un hot de vise chiar tu! Nu pot sa cred ca esti in stare de asa ceva. De ce mi-ai spulberat VISUL? Ce drept ai TU sa faci asta? M-ai ranit, m-ai distrus in mii de bucati....Ai distrus oglinda sufletului meu, ai spart-o! Vei avea ghinion ani grei...NICI TU, NICI EU nu vom avea nimic de castigat din ceea ce ai facut. Egocentrismul tau aparut din dorinta de a te elibera de VIS, m-a distrus! Tocmai pe mine? Asta ai vrut?! Sa TE transformi in ceea ce urai mai mult?!
Spune, ti-ai ucis visul ?! Nu stiai ca nu e bine sa ucizi ? NIMIC ! Cum vei mai trai acum ? VISUL este cel mai de pret TOTEM al oricarui muritor de rand !

Ea : - Nu ! Eu nu am ucis VISUL, eu am ucis UN VIS. Nici nu as fi avut cum sa ucid VISUL... Iti amintesti, ti-am soptit candva secretul...: VISUL este pentru mine administrarea retetei zilnice, fara de care acceptarea, adaptarea, interactiunea sociala devin simptomele unei ciudate si necunoscute boli imposibil de tratat, visul este pentru mine negocierea terapeutica cu sinele, intr-adevar nu ma pot semnifica, nu ma pot contine in afara lui, nu stiu cum e, cum ar fi, n-as avea de ce sa ma agat...Nu, nu am ucis VISUL, am ucis insa, UN VIS! Stii, nu a fost vorba de cruzimea premeditarii unei crime…, vroiam doar sa reimprospatez acel UN VIS, desi nu era deloc...prafuit, desi ii resimteam ardent, in clocot, dorintele inchipuite ! L-am desublimat, l-am scos din aria simbolului, pentru ca am vrut sa-l simt cum umbla, cum se preumbla, cum misca, cum zvacneste in senzatii noi, crude, cum se izbeste de mine pe dinauntru, dand in cele din urma pe dinafara... Am vrut sa vad, sa miros, sa ating, sa gust, sa cuprind plasmuirile visului meu. Stiam clar, intelesesem ca prin sacrilegiul atingerii, toti demonii visului meu isi vor da la unison suflarea, exorcizati in sfarsit, pe esafodul imaginatiei care nu va mai putea salva de-acum inainte nimic...Dar am facut-o! L-am atins, l-am simtit! Si a meritat! Cand cineva nu s-a simtit brusc retezat, descompus din rarunchiul tuturor simturilor, de umezeala unei atingeri sau de emotia unei priviri, cu atat mai mult nu a inteles...

Iar eu am vrut ca un catar sa inteleg!

(va urma...)