Renunt. Renunt la mine in favoarea mea...Ma intorc. Ma fur mie, oricine as fi fost, si ma restitui pulsului vlaguit, incetinit, cumintit, controlat, falsificat al celei mai anahoretice emotii cu putinta. Minimalist, acum o pot face, acum ma pot simti implinita autoare si singura cititoare a cartii universale a tristetii...
Va fi gata ! In curand aburii tiparului vor decela cu litere de-o schioapa relieful cautarilor si al neaflarilor…Pretiozitatea titlului, batuta in nestematele copertei in editie de lux, va aduna toti celebri autori…
Tratatul de (ne)descompunere a tristetii va insirui la ceremonia de lansare, in ordinea alfabetica Auschwitz, toti celebri autori care nu-mi vor putea intenta insa procese pentru drepturile de autor, chiar daca au forat adanc in tristetile mele, dimpotriva, evenimentul de lansare va fi acela al celebrarii fastuoase a lepadarii de ei, eveniment la care eu voi fi fost in sfarsit vazuta tot de ei ca fiind creatura extraterestra, implacabil anacronica, cu trecutul furat si prezentul inventat fara rude, fara vreun prieten sau editor, fara macar vreun trecator recunoscut pe strada, creatura schizoida, cu privirea sparta in multime..., in sfarsit multumita fara multumiri sau ovatii…
Voi trece si acum pe langa covorul rosu, iar ei il vor putea calca din nou in picioare, chiar si acum, la lansare, precum celebri neinvitati asteptati…Totusi, fara ei, cum ar fi putut lua fiinta filele ce nu au fost nicidecum o oglindire…?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu