Nevoia de Geometrie e o spalare
Nevoia de Cifre e un somn al revelatiei
Nevoia de Cuvant e o negare a firescului
Natura, Tu, izbucnire in hohote de ras si de plans
A Celui care nu a ras si nu a plans niciodata…
Sa nu las mostenire niciunui loc vreo urma a repaosului emotiilor trupului meu, sa nu las succesiunea vreunui fir de materie clipei ce tocmai trece, sa sterg cu fervoarea cruzimii, aburul ud al imbratisarii clandestine de acum, oricarei fantasme de maine..., sa nu platesc vreun tribut vanitatii clipei de posesiune…
Sa respir doar din emotia plecarii si nu a revenirii, a descoperirii si nu a redescoperirii, a aventurii cautarii si nu a confirmarii gasirii, a pasului catre si nu a urmei lasate, a intamplarii si nu a faptei, a misterului si nu a revelatiei, a disperarii emotiei negasirii altei si altei clipe, suficient ascunse cat sa nu poata fi aflata…
.jpg)
Plec, vreau sa plec iar si iar, sa dispar! Sa ies acum din tine, in urmatoarea clipa sa nu mai fiu langa el, iar in cealalta, voi, toti ceilalti, sa nu va fi amintit vreodata de mine…Sa fi plecat ieri de acolo catre orisiunde, sa plec azi de aici catre pretutindeni…
Nici o ramasita a clipei ce chiar acum ma consuma clepsidric, sa nu imi mai fie amintire mie si nici voua.
Sa inghesui secretul a tot ce stiu ca am insemnat vreodata in cateva geamantane pe care sa nu le transport nicicand din miezul unei clipe in al celei care urmeaza, dar pe care sa nu vi le las nici voua : cu siguranta ati avea curiozitatea indecenta de a rascoli prin ele, prin valizele doldora de mocniri, reprimari, iluzii, dileme, si atunci, poate ca taria esentei vreunui mister abandonat neaflarii unei clipe trecute, mi-ar sacai in mod nedorit fantasmele nude ale milioanelor celorlaltor clipe ce se asteapta gustate, mirosite, devorate, violate, ucise…
Sa ucid clipa de acum…doar pentru a da viata posibilului fior al urmatoareia…
Sa ma impac cu nelinistirile clipei de care tocmai am fost indragostita, ale clipei dorite ce tocmai isi ia rams bun facandu-mi semn cu mana, dar eu sa fiu cea care-o paraseste cu pasul netremurat de vinovatie, neindoit, neconvulsiv, neconstrans…
Nu sa ma asez, ci sa merg, tot timpul sa merg... Nu sa stau, ci sa umblu…, sa umblu fara sa astept sa culeg fructele cazute in colbul drumului…
Sa nu las cumva vreo urma in nisip, nici in stanca, sa nu fiu nici macar o umbra proiectata pe o stanca...
Sa las doar radiografiile tuturor clipelor de ieri, lipite in poze iluzorii pe oglinda care nu mai poate reflecta decat instantaneul plecarii de azi...
(va urma)
Gandul-nuanta reapare si...cand reapare, smulge cu rasuflarea taiata gama toata a pensulelor, de la cele milimetrice, subtiri, subtile, pana la cele grosiere, groase, grosolan grosiere de pe tablia uitatului, nestiutului sevalet, iar eu, fiinta, aceeasi fiinta, ma izbesc atunci nevrotic pana la dezmembrare de stabilopodul vechii iluzii zugravite in uleiul jocului culorilor pe panza si al sunetelor psihotice racaite precum o unghie scrijelita pe stanca. Este jocul identitatilor furate ce incearca disperat sa se autoportretizeze, sa-si dea contur gros, negru, real, de carbune ..., in speranta ca voi avea, in sfarsit, in fata ochilor, gandul meu-portret, ca voi reusi sa evadez de sub dependenta sevrotica de el si de toate penumbrele sale, ca ii voi pedepsi prin asfixiere nasterea si apoi imediata fuga, fuga, fuga neapartenenta, neidentificata in fierul inrosit al niciunui semn gasit pe antebrat...
