Vis-totem ucis (II)

" El : - De ce ai facut asta? Cum ai putut omori visul? Cum l-ai ucis?! Visul e parte din tine, fara el tu nu existi, nu poti exista, nu cred ca ai existat vreodata. Ai stricat ce era mai frumos. Din dorinta ta de a te elibera, ai devenit un hot de vise chiar tu! Nu pot sa cred ca esti in stare de asa ceva. De ce mi-ai spulberat VISUL? Ce drept ai TU sa faci asta? M-ai ranit, m-ai distrus in mii de bucati....Ai distrus oglinda sufletului meu, ai spart-o! Vei avea ghinion ani grei...NICI TU, NICI EU nu vom avea nimic de castigat din ceea ce ai facut. Egocentrismul tau aparut din dorinta de a te elibera de VIS, m-a distrus! Tocmai pe mine? Asta ai vrut?! Sa TE transformi in ceea ce urai mai mult?!
Spune, ti-ai ucis visul ?! Nu stiai ca nu e bine sa ucizi ? NIMIC ! Cum vei mai trai acum ? VISUL este cel mai de pret TOTEM al oricarui muritor de rand !

Ea : - Nu ! Eu nu am ucis VISUL, eu am ucis UN VIS. Nici nu as fi avut cum sa ucid VISUL... Iti amintesti, ti-am soptit candva secretul...: VISUL este pentru mine administrarea retetei zilnice, fara de care acceptarea, adaptarea, interactiunea sociala devin simptomele unei ciudate si necunoscute boli imposibil de tratat, visul este pentru mine negocierea terapeutica cu sinele, intr-adevar nu ma pot semnifica, nu ma pot contine in afara lui, nu stiu cum e, cum ar fi, n-as avea de ce sa ma agat...Nu, nu am ucis VISUL, am ucis insa, UN VIS! Stii, nu a fost vorba de cruzimea premeditarii unei crime…, vroiam doar sa reimprospatez acel UN VIS, desi nu era deloc...prafuit, desi ii resimteam ardent, in clocot, dorintele inchipuite ! L-am desublimat, l-am scos din aria simbolului, pentru ca am vrut sa-l simt cum umbla, cum se preumbla, cum misca, cum zvacneste in senzatii noi, crude, cum se izbeste de mine pe dinauntru, dand in cele din urma pe dinafara... Am vrut sa vad, sa miros, sa ating, sa gust, sa cuprind plasmuirile visului meu. Stiam clar, intelesesem ca prin sacrilegiul atingerii, toti demonii visului meu isi vor da la unison suflarea, exorcizati in sfarsit, pe esafodul imaginatiei care nu va mai putea salva de-acum inainte nimic...Dar am facut-o! L-am atins, l-am simtit! Si a meritat! Cand cineva nu s-a simtit brusc retezat, descompus din rarunchiul tuturor simturilor, de umezeala unei atingeri sau de emotia unei priviri, cu atat mai mult nu a inteles...

Iar eu am vrut ca un catar sa inteleg!

(va urma...)

La femme-archétype dans Montmartre...

Te-as desprinde usor din tiparul inconstientului si te-as urca pe nerasuflate in Montmartre. De acolo as observa cei doi nori boemi impregnati de senzualizate si i-as trage pe sfoara... Retina mea te-ar memora atunci, din profil... Usa camerei obscure ar fi data de perete de sensibilitatea peliculei. Filmul s-ar voala, atingerea s-ar devoala. Doar in acea clipa...

In piata Tertre, l-am presimti pe Flaubert! Nevrotica din mine ar fi imblanzita de emotia regasirii. Nu i-as cere nici acum “drepturi de autor”, ci doar un autograf! Eu si el impartim o taina, amandoi iubim aceeasi femeie! Canibalica lui furie descriptiva a atins formele mele in relief. I-as scutura reverele de praf si i-as spune si acum, fara sa-l privesc in ochi, ca Doamna Bovary este razbunata! Promisiunea mea facuta lui Flaubert...

Te-as impinge apoi si as aluneca in tine pe pavajul de la Sacre Coeur printre picioarele lui Van Gogh. I-as fura penelul, i-as sfasia floarea soarelui, i-as ticalosi chevaletul si ti-as pigmenta cu dementa lui, luminile tale schizofrenice! Abia dupa ce as termina, as realiza ca portretul in sepia ti s-ar fi potrivit de fapt, mult mai bine...

In urmatoarea piateta, as pastra flasneta exaland aburi acustici Edith Piaf. Dar muzicantului ambulant de vis-a-vis i-as infrange saxofonul devenit brusc anacronic si i-as reinventa harpa pe care degetele mele ar ciupi frenetic, dar subtil...senzatii Berlioz.

Te-as trage de mana apoi, fara sa vreau…in fata casei lui Henry Miller. Acolo, prin crapatura unei ferestre, tu ai furisa inauntru o privire ce ti s-ar intoarce visceral dintr-o oglinda, iar eu ti-as destainui cat m-am dorit, cat m-am flagelat, cat de dureros m-am obsedat de mine, cat m-am transformat, prin scrisorile pe care am continuat sa ni le trimitem inca 30 de ani. In fata ferestrei, ne-am contrazice insa doar in soapta, pentru a nu fi intuiti...de cei din casa.

As redeschide samavolnic cafeneaua in care Cioran...devenea zi de zi ! Am savura acum la masa lui, cafeaua noastra...
Ti-as descheia paltonul decadent si te-as iubi in mansarda lui Cioran! As recompune din memorie Apocalipsa dupa Cioran, dar interviul va fi cu tine!

Totul ar fi borderline: revenirea miraculoasa, fara aparate, dupa sute de ani de amnezie, sau, la fel de bine, amnezia...intiparirilor inselor.

Montmartre samble triste...

charles aznavour LA BOHEME
Asculta mai multe audio Muzica »

Vis-totem ucis (I)

“ Ea: - Am noutati despre mine: ti-amintesti cand iti vorbeam despre VISUL ramas ... incremenit in sufletul meu?

El: - Tin minte tot ce mi-ai povestit vreodata...

Ea: - Ei bine, L-AM DESCREMENIT de acolo... am pus foc la radacina visului meu ! Straniu lucru este acela de a-ti inchide dorintele in sfera unui vis...Ne indragostim de el, de visul nostru, ajungem sa-l iubim pe neasteptate, apoi, neizbutind sa-l imblanzim, trisam din neputinta si ajungem sa-l negam, simtind cum prin el devenim implacabilii subjugati ai propriilor noastre dorinte. Ii devenim patologic dependenti si cronic vulnerabili, urmand scenariul propriei minti ce ne proiecteaza nimic altceva decat filmul celor mai ascunse dorinte inchise sferic in perfectiunea visului-drog.

Dar de data aceasta l-am ucis, e mort, nu mai sufla, e mort de-a binelea, l-am desublimat, i-am ucis simbolul...Visul a murit...
M-am lasat sa traiesc si am vazut ca pot. Sau poate mi-am lasat visul sa traiasca putin...Imi urasc cu o ardoare nestapanita visul pe care l-am iubit, la fel de mult cum ma urasc acum pentru faptul de a-l iubi pe hotul de vise...Stii, atunci am rostit, doar am rostit, nu am spus: "Un an si jumatate nu a insemnat prea mult timp...". Acum spun, iti spun, nu doar rostesc: "Ba da, a insemnat mult mai mult decat succesiunea intensitatilor unor clipe a caror tacere a fost marcata de firul insesizabil de nisip sugrumat prin inelul de sticla al clepsidrei, acel an si jumatate a insemnat dorinta carne-vie, plasmuire, negare, reprimare in spatele fiecarei inchipuiri ascunse intre peretii siroind de fantasme neconsumate ale clipelor acelei clepsidre... Un an si jumatate a insemnat mult! Prea mult..."

Ps: orice posibila asemanare cu starile, rascolirile, emotiile, iluziile inspirate de acest text, orice reflexie dinspre fictional catre real, este total neintamplatoare! Ele, starile respirate atunci, trag faldurile groase de plus rosu ale cortinei fictiunii, relevand la scena deschisa realul intamplat, si nu plasmuit, in plina intersectie a acelei unice clipe, interpretate simultan de doua minti...
In acest text chiar sunt reproduse franturi ale unei corespondente pseudo-literare de acum doi ani, resimtite insa de mine atunci ca fiind mult mai degraba o corespondenta romantica, si nicidecum una intelectuala...

(va urma)...desigur

Malioumba

Cirque du Soleil-Malioumba
Asculta mai multe audio Muzica »

Joie de vivre

Nu, nu am cazut…, ci tocmai ma ridic, urc acum in fervoarea sariturii pe verticala, a sariturii eliberate, a sariturii de bucurie... Totul se intampla undeva, intre un rasarit oarecare si un asfintit proaspat reamintit, proaspat reintamplat, sau mai degraba totul paseste lin pe sarma sariturii concomitente dinspre zenit catre nadir…Abundenta senzatiilor, serenitatea momentului imi atenteaza cu o voluptate incandescenta respiratia…! Dar, mai ales, este atat de bine ca nu este nimeni in jur…

Sssst…

Intr-o noapte oarecare

Nicu Alifantis - Daca tu ai disparea
Asculta mai multe audio Muzica »

Nu, nu eram trista atunci, ci doar salbatic devenita SENZATIE necunoscuta, unic densa, prea densa pentru a putea fi urgent ultim inspirata , apoi expirata, apoi interpretata...

...ma simteam in acelasi timp confuz imbibata de marile senzatii clasice descoperite deja sau inca neimaginate...

Fibra cu fibra, ma obisnuisem sa imi apar aproape afectiv-muscular tresarirea “joie de vivre” de lama chist de gheata a palmelor nemangaiate, incercand sa-mi cobor pragul sensibilitatii din multpreainaltul baobab, lasat sa creasca in salbaticie pana dincolo de cer...

Tratat de (ne)descompunere a tristetii...

Renunt. Renunt la mine in favoarea mea...Ma intorc. Ma fur mie, oricine as fi fost, si ma restitui pulsului vlaguit, incetinit, cumintit, controlat, falsificat al celei mai anahoretice emotii cu putinta. Minimalist, acum o pot face, acum ma pot simti implinita autoare si singura cititoare a cartii universale a tristetii...

Va fi gata ! In curand aburii tiparului vor decela cu litere de-o schioapa relieful cautarilor si al neaflarilor…Pretiozitatea titlului, batuta in nestematele copertei in editie de lux, va aduna toti celebri autori…

Tratatul de (ne)descompunere a tristetii va insirui la ceremonia de lansare, in ordinea alfabetica Auschwitz, toti celebri autori care nu-mi vor putea intenta insa procese pentru drepturile de autor, chiar daca au forat adanc in tristetile mele, dimpotriva, evenimentul de lansare va fi acela al celebrarii fastuoase a lepadarii de ei, eveniment la care eu voi fi fost in sfarsit vazuta tot de ei ca fiind creatura extraterestra, implacabil anacronica, cu trecutul furat si prezentul inventat fara rude, fara vreun prieten sau editor, fara macar vreun trecator recunoscut pe strada, creatura schizoida, cu privirea sparta in multime..., in sfarsit multumita fara multumiri sau ovatii…

Voi trece si acum pe langa covorul rosu, iar ei il vor putea calca din nou in picioare, chiar si acum, la lansare, precum celebri neinvitati asteptati…Totusi, fara ei, cum ar fi putut lua fiinta filele ce nu au fost nicidecum o oglindire…?

(va urma)