La femme-archétype dans Montmartre...

Te-as desprinde usor din tiparul inconstientului si te-as urca pe nerasuflate in Montmartre. De acolo as observa cei doi nori boemi impregnati de senzualizate si i-as trage pe sfoara... Retina mea te-ar memora atunci, din profil... Usa camerei obscure ar fi data de perete de sensibilitatea peliculei. Filmul s-ar voala, atingerea s-ar devoala. Doar in acea clipa...

In piata Tertre, l-am presimti pe Flaubert! Nevrotica din mine ar fi imblanzita de emotia regasirii. Nu i-as cere nici acum “drepturi de autor”, ci doar un autograf! Eu si el impartim o taina, amandoi iubim aceeasi femeie! Canibalica lui furie descriptiva a atins formele mele in relief. I-as scutura reverele de praf si i-as spune si acum, fara sa-l privesc in ochi, ca Doamna Bovary este razbunata! Promisiunea mea facuta lui Flaubert...

Te-as impinge apoi si as aluneca in tine pe pavajul de la Sacre Coeur printre picioarele lui Van Gogh. I-as fura penelul, i-as sfasia floarea soarelui, i-as ticalosi chevaletul si ti-as pigmenta cu dementa lui, luminile tale schizofrenice! Abia dupa ce as termina, as realiza ca portretul in sepia ti s-ar fi potrivit de fapt, mult mai bine...

In urmatoarea piateta, as pastra flasneta exaland aburi acustici Edith Piaf. Dar muzicantului ambulant de vis-a-vis i-as infrange saxofonul devenit brusc anacronic si i-as reinventa harpa pe care degetele mele ar ciupi frenetic, dar subtil...senzatii Berlioz.

Te-as trage de mana apoi, fara sa vreau…in fata casei lui Henry Miller. Acolo, prin crapatura unei ferestre, tu ai furisa inauntru o privire ce ti s-ar intoarce visceral dintr-o oglinda, iar eu ti-as destainui cat m-am dorit, cat m-am flagelat, cat de dureros m-am obsedat de mine, cat m-am transformat, prin scrisorile pe care am continuat sa ni le trimitem inca 30 de ani. In fata ferestrei, ne-am contrazice insa doar in soapta, pentru a nu fi intuiti...de cei din casa.

As redeschide samavolnic cafeneaua in care Cioran...devenea zi de zi ! Am savura acum la masa lui, cafeaua noastra...
Ti-as descheia paltonul decadent si te-as iubi in mansarda lui Cioran! As recompune din memorie Apocalipsa dupa Cioran, dar interviul va fi cu tine!

Totul ar fi borderline: revenirea miraculoasa, fara aparate, dupa sute de ani de amnezie, sau, la fel de bine, amnezia...intiparirilor inselor.