“ Ea: - Am noutati despre mine: ti-amintesti cand iti vorbeam despre VISUL ramas ... incremenit in sufletul meu?
El: - Tin minte tot ce mi-ai povestit vreodata...
Ea: - Ei bine, L-AM DESCREMENIT de acolo... am pus foc la radacina visului meu ! Straniu lucru este acela de a-ti inchide dorintele in sfera unui vis...Ne indragostim de el, de visul nostru, ajungem sa-l iubim pe neasteptate, apoi, neizbutind sa-l imblanzim, trisam din neputinta si ajungem sa-l negam, simtind cum prin el devenim implacabilii subjugati ai propriilor noastre dorinte. Ii devenim patologic dependenti si cronic vulnerabili, urmand scenariul propriei minti ce ne proiecteaza nimic altceva decat filmul celor mai ascunse dorinte inchise sferic in perfectiunea visului-drog.
Dar de data aceasta l-am ucis, e mort, nu mai sufla, e mort de-a binelea, l-am desublimat, i-am ucis simbolul...Visul a murit...
M-am lasat sa traiesc si am vazut ca pot. Sau poate mi-am lasat visul sa traiasca putin...Imi urasc cu o ardoare nestapanita visul pe care l-am iubit, la fel de mult cum ma urasc acum pentru faptul de a-l iubi pe hotul de vise...Stii, atunci am rostit, doar am rostit, nu am spus: "Un an si jumatate nu a insemnat prea mult timp...". Acum spun, iti spun, nu doar rostesc: "Ba da, a insemnat mult mai mult decat succesiunea intensitatilor unor clipe a caror tacere a fost marcata de firul insesizabil de nisip sugrumat prin inelul de sticla al clepsidrei, acel an si jumatate a insemnat dorinta carne-vie, plasmuire, negare, reprimare in spatele fiecarei inchipuiri ascunse intre peretii siroind de fantasme neconsumate ale clipelor acelei clepsidre... Un an si jumatate a insemnat mult! Prea mult..."
In acest text chiar sunt reproduse franturi ale unei corespondente pseudo-literare de acum doi ani, resimtite insa de mine atunci ca fiind mult mai degraba o corespondenta romantica, si nicidecum una intelectuala...
(va urma)...desigur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu