one of me

Vis-totem ucis (II)

" El : - De ce ai facut asta? Cum ai putut omori visul? Cum l-ai ucis?! Visul e parte din tine, fara el tu nu existi, nu poti exista, nu cred ca ai existat vreodata. Ai stricat ce era mai frumos. Din dorinta ta de a te elibera, ai devenit un hot de vise chiar tu! Nu pot sa cred ca esti in stare de asa ceva. De ce mi-ai spulberat VISUL? Ce drept ai TU sa faci asta? M-ai ranit, m-ai distrus in mii de bucati....Ai distrus oglinda sufletului meu, ai spart-o! Vei avea ghinion ani grei...NICI TU, NICI EU nu vom avea nimic de castigat din ceea ce ai facut. Egocentrismul tau aparut din dorinta de a te elibera de VIS, m-a distrus! Tocmai pe mine? Asta ai vrut?! Sa TE transformi in ceea ce urai mai mult?!
Spune, ti-ai ucis visul ?! Nu stiai ca nu e bine sa ucizi ? NIMIC ! Cum vei mai trai acum ? VISUL este cel mai de pret TOTEM al oricarui muritor de rand !

Ea : - Nu ! Eu nu am ucis VISUL, eu am ucis UN VIS. Nici nu as fi avut cum sa ucid VISUL... Iti amintesti, ti-am soptit candva secretul...: VISUL este pentru mine administrarea retetei zilnice, fara de care acceptarea, adaptarea, interactiunea sociala devin simptomele unei ciudate si necunoscute boli imposibil de tratat, visul este pentru mine negocierea terapeutica cu sinele, intr-adevar nu ma pot semnifica, nu ma pot contine in afara lui, nu stiu cum e, cum ar fi, n-as avea de ce sa ma agat...Nu, nu am ucis VISUL, am ucis insa, UN VIS! Stii, nu a fost vorba de cruzimea premeditarii unei crime…, vroiam doar sa reimprospatez acel UN VIS, desi nu era deloc...prafuit, desi ii resimteam ardent, in clocot, dorintele inchipuite ! L-am desublimat, l-am scos din aria simbolului, pentru ca am vrut sa-l simt cum umbla, cum se preumbla, cum misca, cum zvacneste in senzatii noi, crude, cum se izbeste de mine pe dinauntru, dand in cele din urma pe dinafara... Am vrut sa vad, sa miros, sa ating, sa gust, sa cuprind plasmuirile visului meu. Stiam clar, intelesesem ca prin sacrilegiul atingerii, toti demonii visului meu isi vor da la unison suflarea, exorcizati in sfarsit, pe esafodul imaginatiei care nu va mai putea salva de-acum inainte nimic...Dar am facut-o! L-am atins, l-am simtit! Si a meritat! Cand cineva nu s-a simtit brusc retezat, descompus din rarunchiul tuturor simturilor, de umezeala unei atingeri sau de emotia unei priviri, cu atat mai mult nu a inteles...

Iar eu am vrut ca un catar sa inteleg!

(va urma...)

Vis-totem ucis (I)

“ Ea: - Am noutati despre mine: ti-amintesti cand iti vorbeam despre VISUL ramas ... incremenit in sufletul meu?

El: - Tin minte tot ce mi-ai povestit vreodata...

Ea: - Ei bine, L-AM DESCREMENIT de acolo... am pus foc la radacina visului meu ! Straniu lucru este acela de a-ti inchide dorintele in sfera unui vis...Ne indragostim de el, de visul nostru, ajungem sa-l iubim pe neasteptate, apoi, neizbutind sa-l imblanzim, trisam din neputinta si ajungem sa-l negam, simtind cum prin el devenim implacabilii subjugati ai propriilor noastre dorinte. Ii devenim patologic dependenti si cronic vulnerabili, urmand scenariul propriei minti ce ne proiecteaza nimic altceva decat filmul celor mai ascunse dorinte inchise sferic in perfectiunea visului-drog.

Dar de data aceasta l-am ucis, e mort, nu mai sufla, e mort de-a binelea, l-am desublimat, i-am ucis simbolul...Visul a murit...
M-am lasat sa traiesc si am vazut ca pot. Sau poate mi-am lasat visul sa traiasca putin...Imi urasc cu o ardoare nestapanita visul pe care l-am iubit, la fel de mult cum ma urasc acum pentru faptul de a-l iubi pe hotul de vise...Stii, atunci am rostit, doar am rostit, nu am spus: "Un an si jumatate nu a insemnat prea mult timp...". Acum spun, iti spun, nu doar rostesc: "Ba da, a insemnat mult mai mult decat succesiunea intensitatilor unor clipe a caror tacere a fost marcata de firul insesizabil de nisip sugrumat prin inelul de sticla al clepsidrei, acel an si jumatate a insemnat dorinta carne-vie, plasmuire, negare, reprimare in spatele fiecarei inchipuiri ascunse intre peretii siroind de fantasme neconsumate ale clipelor acelei clepsidre... Un an si jumatate a insemnat mult! Prea mult..."

Ps: orice posibila asemanare cu starile, rascolirile, emotiile, iluziile inspirate de acest text, orice reflexie dinspre fictional catre real, este total neintamplatoare! Ele, starile respirate atunci, trag faldurile groase de plus rosu ale cortinei fictiunii, relevand la scena deschisa realul intamplat, si nu plasmuit, in plina intersectie a acelei unice clipe, interpretate simultan de doua minti...
In acest text chiar sunt reproduse franturi ale unei corespondente pseudo-literare de acum doi ani, resimtite insa de mine atunci ca fiind mult mai degraba o corespondenta romantica, si nicidecum una intelectuala...

(va urma)...desigur