Psihanaliza unui gand (IV)

Gandul-nuanta reapare si...cand reapare, smulge cu rasuflarea taiata gama toata a pensulelor, de la cele milimetrice, subtiri, subtile, pana la cele grosiere, groase, grosolan grosiere de pe tablia uitatului, nestiutului sevalet, iar eu, fiinta, aceeasi fiinta, ma izbesc atunci nevrotic pana la dezmembrare de stabilopodul vechii iluzii zugravite in uleiul jocului culorilor pe panza si al sunetelor psihotice racaite precum o unghie scrijelita pe stanca. Este jocul identitatilor furate ce incearca disperat sa se autoportretizeze, sa-si dea contur gros, negru, real, de carbune ..., in speranta ca voi avea, in sfarsit, in fata ochilor, gandul meu-portret, ca voi reusi sa evadez de sub dependenta sevrotica de el si de toate penumbrele sale, ca ii voi pedepsi prin asfixiere nasterea si apoi imediata fuga, fuga, fuga neapartenenta, neidentificata in fierul inrosit al niciunui semn gasit pe antebrat...