E doar un gand, e-adevarat un gand smintit, dar totusi doar un gand, imi spun incercand sa ma linistesc ori de cate ori recrudescenta lui severa ma poseda. In acele momente, naluca fragila, dilematica, extatica pana la halucinatie, reintra in mine, ma cotropeste, ma ia in stapanire. Ma muta iar si iar din realul carnal al celor mai incandescente dorinte, din filmul in care felinarele fierbinti ard rosu, si perdelutele trase discret intrevad in jocuri sfumato voluptatea celor mai senzuale forme, catre scenariul cortinei din plus rosu vag, prafuit, spalacit, ce cade greoi peste materie, forma, carne, peste mine, peste contururile stravezii ale oamenilor si animalelor, peste tainele fiecarei pietre risipite in cate un colt de strada. Rococoul irezistibil al jointului pulseaza, eruptia senzoriala ma seduce pana la frenezie sa gust lasciv consistenta lavei, dar in acelasi timp gandul evadat reintra prin propriul buncar in celula. Cum sa fugi in timp inapoi pana atat de departe, cum sa redeschizi si sa operezi malign de …inceputuri, o sutura atat de eficient si de estetic croita atunci... ?
Ce dracului, gandul asta are fixatii orale, anale, e mereu cu tunurile in strada, pe cine dracului tot incearca sa linseze, pana unde trebuie sa ma intorc in urma pentru el… ? Mi-as fi dorit sa nu se fi nascut, sau sa fi murit in mine, sa fie mort, mi-ar fi fost mai usor sa gazduiesc in mine, ca musafir, doar un duh amarat, dar nu, el traieste, umbla, se preumbla, scotoceste, se nelinisteste prin mine, ma juleste pret de o clipa cu iluzia atingerii posesive, totale a formelor lui, apoi imi face farmece si-mi spune ca-n cea de-a doua clipa revelatia inseamna doar starea de spirit in care actorul s-a trezit in dimineata acelui rol. Musca, ii simt coltii in propriile-mi dorinte, veninul se propaga instantaneu in globule, si imi imaginez ca mesajul lui catre mine, in calitate de gazda a sa, este urmatorul : « arsura muscaturii este aflarea clipei de durere. Durere=Revelatie ». Imi refac rationamentul si imi spun : muscatura doare, ma doare, deci exista si exist si eu ! Asadar, sunt demonic detinuta de un corp strain pe care un organism sanatos ar simti nevoia sa-l expulzeze, de un spion pe dinauntru, hranindu-se din compulsii, si de un impotent pe dinafara, ce radiografiaza impulsuri ca pe simple decoruri de natura moarta! Compulsia impulsului ! Asta da, diagnostic ! Da, stiu, contractia de expulzie este singura salvare, dar cum sa te lepezi de imaterialitatea unei umbre ? Sunt singurul spectator al fluxului sau fluid, consumat fara densitate, in refluxul tuturor celorlalte ganduri. Ma bantuie, iar cand incerc sa-i smulg evantaiul dupa care isi ascunde secretiile emotiilor, sau sa-i sfasii pelerina neagra cazuta implacabil ca o cortina in fata salii pline de spactatori in suspans, gandul-actor imi suiera din nou ca orice gand va fi inghitit de urmatorul rol...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu