Psihanaliza unui gand (III)

Din penumbre umede, Gandul-Lucifer reapare subit, erectil, robust, se reexcita fara urma de inhibitie, se masturbeaza in mine ca intr-o arie wagneriana din care fiorul electric se scurge pe sirea spinarii...Ii simt material prezenta imateriala, recunosc cu acuitatea tuturor simturilor intinse ca un arc, himera insolenta a aceleiasi fresce, agasant de miniaturizata pana la detaliul ultim al primelor senzatii, copertate in manuscrisul inconstientului meu. O resimt aievea pe Fata Morgana ce aluneca dintre palmele lipicioase de vata de zahar si puf de papadie. Peste inca ceva timp, sub pulsiunea fireasca a Se-ului, fara cenzura sau vinovatie, fara cereri de indulgente, fara penitente in fata vreunei instante morale, atingerea fragila, nesigura, dar toxic de curioasa, s-a intins precum o ciuperca pe coapsele creaturii non-materiale. Cum sa poti omori un instinct? Daca a fost el, chiar El, cel dominant? De ce in acea buna zi a aflarilor, sa strivesti de perete usa din lemn de nuc a sufrageriei, ca si cum, de fapt, ai fi inscenat flagrantul, transformand misterul primei atingeri imaculate in sentinta brutala a vinovatiei pe viata. Cap de acuzare: surprinsa in flagrantul delict al masturbarii la frageda varsta de numai 7 ani. Sentinta: condamnata la depravare pe viata!

Acel gand a ales insa atunci sa supravietuiasca! Nu a ales viata, ci supravietuirea! Nu si-a smuls perfuziile ajutatoare, nu a refuzat protezele morale. A optat pentru a respira, pentru a ramane viu cu orice pret: fie cataleptic, intr-o secventa, fie gurmand de nelinistire si indragostit adolescentin dar incurabil de haos in urmatoarea, fie implacabil ramas indoit in cea din urma. Iar eu, eu am ramas sa fug dupa el, sa-l aflu candva, sa-l recunosc, sa-l curtez, sa-l dezmierd, sa cochetez cu continua-i deriva existentialista: acum alcoolizat de taria inaltimilor, acum in cadere libera, cu pungi de nisip in plex pe fundul oceanului. Este tarziu acum, sa-mi pot imagina ca voi mai prinde in vreun fel acest gand, undeva, la mijloc, pe un teritoriu neutru, intre lumi, ca ii voi smulge din pamant reavan samanta incoltita, ca ii voi putea da contur, forma, ca-l voi tasni in si din materie pura, ca-l voi naste fiinta, ca va fi fost nascut din mine, alaptat, ca ii voi sustine atelele fragile, ca il voi dezlega de toate sensurile lui vinovate, ca il voi initia candva in tainele unicului mister, acela al mortii...