Eu stiu ca undeva anume, intr-un loc alunecat intre meridiane, inghitit in nebanuitul oceanului, sau dimpotriva, inca nenascut de vreo harta a lumii, exista un petic de plaja pe care nisipul ars de soare plesneste peretii de sticla ai clepsidrei…
Era spatiul din strafundurile caruia, comorile de dincolo de materie ar fi putut tasni din erotismul oricarui val, pentru ca apoi sa fi putut fi zarite pe intreg luciul marii…
Era plaja fierbintelii ardente a gandurilor in soarele ce mi-ar fi putut topi toate intrebarile inghetate fara raspuns…
“This is why I always wonder
I’m pond full of regrets
I always try to not remember rather than forget…”
3 comentarii:
si daca cineva te va trage...de-adevaratelea...de mana?
Cineva va ramane mereu acolo, probabil realizand mult prea tarziu ca a pierdut in partida cu timpul...dar va ramane insa, pastrandu-si in amintiri o identitate unica...ca si locul...dar plaja o vei regasi aici iar marea induplecata de mesajele tale va scalda in valurile ei o alta poveste minunata si...altfel.
Iar tu, intr-adevar, nu vei pleca nicaieri...
Yo, plaja aceea nu exista ochiului sau hartilor…nu este « populata » de fantoma vreunui anume …naufragiat ! nisipul ei arde doar inlauntruri, este plaja compusa din…recompuneri ale tuturor secventelor intamplatoare…este plaja intamplarii ! nimeni nu mi-o poate fura, este plaja mea, pe care ma inund de soare si alge, ori de cate ori vreun mesaj…intrus urla dintr-o sticla impinsa la mal de un val…intamplator !
Trimiteți un comentariu