Umbra, nu calauza...

- Jocul tau este unul crud si riscant ! Te joci periculos de-a tine cu tine, de mult prea mult timp…

Ghicesti ca au trecut aproape doi ani de cand incerc…sa te ghicesc si imi imaginez ca de acum, am voie sa pretind ca simt aproape tactil fibrele radacinilor auto-flagelului tau. Mi-a fost greu sa intuiesc daca, la randu-mi, voi putea candva naviga liber, curajos, inconstient, cu vantul in crestet scalpandu-mi pletele, catre departari incerte, undeva, in largul tau, sau daca dimpotriva, nu ma vei fi ancorat in implacabilul prizonierat al labirinturilor tarmurilor tale inghetate scenaristic…

Am inteles fuga ta de mize, am aflat ca le urasti, ca nu ai miza sau ca singura ta miza este supradoza de venin injectata subit sub derma de arsura muscaturii…« Indragostita fatal de pericol », iata postulatul autodecantat al ramasitelor propriilor tale ideologii...

Am incercat sa trec delicat, fluid, prin duritatea carcasei, apoi sa descojesc ductil, pana la foitele cele mai fine, pana la firele insesizabile, aproape invizibile...

Alteori, cu unghii de monstru racaind in carne, a trebuit sa zgaltai tectonic straturi de sub...alte straturi, pentru a observa miscarile, apoi deformarile, pentru a atinge carnatia chiar atunci adusa pe lume si care, nesufocata inca de corsetele vinovatiei, nu nega, nu reprima, nu ucidea placerile desfranate ale niciunei nopti iubite sub felinarele rosii ...

Te-am intaratat cu o furie mocnita, amara, la reintoarcerea catre parcursul aventuros in care tot tu aveai sa-ti fi propria calauza, de data aceasta insa, tinandu-te de mana cu o umbra...cu umbra ta...

...propria-ti calauza a propriei umbre...

Ti-am cerut mai apoi sa fim celebri anonimi care am prins ultimele bilete la marea mascarada..., sa repasim nesigur catre inceputuri, sa reintram inspaimantati in rolul in care erai nascuta, proiectata dorinta-carne neimblanzita, erai doar clocot pulsional...

Mi-am dorit sa fii din nou cu mine instinct-eros, instinct-thanatos, nezidite in altar, nesanctificate intre naos si pronaos...sa inaintam regresiv catre timpul in care nu puteai intelege impotriva cui si de ce ar trebui sa te aperi si in care, neavand ratiuni defensive, ti-ai nascocit arme ofensive, ucigase, de distrugere in masa a tuturor celor care ti-ar fi putut banui vulnerabilitatile...

Ti-am cerut curajul reintoarcerii in camera ta...

Ti-am cerut curajul sfasierii cearsafurilor albe de pe mobila uitata, veche, roasa, curajul ridicarii obloanelor prafuite, al deschiderii largi a ferestrelor, al curatarii panzelor de paianjen din cotloane...

Ne-am asezat pret de o clipa pe divanul pe care buclele aurii se dezmierdau in rostogoliri voluptuoase in miezul pernelor spumoase, uriase, dar esentele de chiparos au tasnit infiorate dintre asternuturi in involuntarul mnezic al iluziei perindarilor printilor nomazi si... te-ai speriat de reintalnirea cu iluzia...

Din colbul uitarii..., aruncati in colturi opuse ale camerei, sabotii rosii, sclipitori, s-au apropiat magnetic unul de altul, cu gratia demult abandonata a piruetelor enigmatice scartaite tropait pe parchetul din lemn de nuc. De pe umerasele prafuite in intunericul sifonierului, nici macar rosul macilor insangerati in imprimeurile florale ale rochiilor vinovat adolescentine, nu mai puteau racni raspunsurile iluzoriu destinice...

va urma...